Limbaje de programare: Introducere la laborator

Mediul de lucru

Lansarea unui browser

Lansarea unui terminal

Cum scriem şi rulăm un program

1. Scriem programul C folosind un editor de texte.
2. Compilăm programul (fişierul sursă) cu un compilator, care produce un fişier executabil.
3. Rulăm programul executabil din linia de comandă a terminalului.

Editorul Emacs

Comenzi Emacs

Lucrul cu fişiere. Comenzi Unix

UNIX are un sistem de fişiere arborescent. Spre deosebire de sistemul de fişiere DOS/Windows, separatorul între componentele numelui de fişier (cataloage şi numele propriu-zis) este caracterul / (slash) şi nu \ (backslash). De asemenea, numele de fişiere nu conţin un identificator al discului fizic (A:, C:, etc.), ci întreaga ierarhie de fişiere porneşte de la o rădăcină unică, notată / .

În continuare, numele comenzilor sunt scrise cu caractere tip maşină de scris, argumentele lor sunt scrise cursiv, iar textul între [ ] denotă un argument opţional (la folosire NU se scriu şi parantezele!). Câteva comenzi de bază sunt:

• pwd
  Afişează numele catalogului curent. E utilă pentru a şti unde ne aflăm în sistemul de fişiere.
• mkdir nume_catalog
  Creează un catalog (directory) cu numele dat. La începutul sesiunii de lucru e util să creăm un catalog (de exemplu cu numele nostru) în care să ne scriem programele.
• cd [nume_catalog]
  Schimbă catalogul curent, trecând în cel specificat. Dacă nu se indică vreun nume, se trece în catalogul personal (home directory) al utilizatorului). La fel ca şi sub DOS/Windows, . denotă catalogul curent, iar .. catalogul părinte. Notaţia ~ se referă la catalogul personal al utilizatorului curent.
  Dacă ştim că avem deja un catalog cu numele nostru, nu mai trebuie să îl creem din nou, ci folosim comanda cd nume pentru a trece în el ca şi catalog curent de lucru.
• ls [nume_catalog]
  Listează (afisează numele pentru) fişierele din catalogul dat (implicit: catalogul curent). Aşa putem verifica dacă fişierele dorite încă mai există (sau dacă poate am scris numele greşit).
• cat fişier
  Afişează conţinutul fişierului
• cp [opţiuni] fişier1 fişier2
  Face o copie a lui fişier1, cu numele fişier2
  cp [opţiuni] fişier1 fişier2 fişier_n dir
  Copiază fişierele indicate în catalogul dir.
  Opţiuni: -i (interactiv): întreabă înainte de a suprascrie; -r (recursiv, folosit): copiază toate fişierele şi subcataloagele din catalogul sursă indicat.
• mv [opţiuni] fişier1 fişier2
  Redenumeşte fişier1, cu numele fişier2
  mv [opţiuni] fişier1 fişier2 fişier_n dir
  Mută fişierele indicate în catalogul dir.
  Opţiuni: -i (interactiv): întreabă înainte de a suprascrie. (Un catalog e mutat implicit împreună cu întreg conţinutul, deci opţiunea -r nu mai apare, spre deosebire de copiere.
• rmdir nume_catalog
  Şterge catalogul indicat (acesta trebuie să fie gol).
• rm [opţiuni] nume_fisier
  Şterge fişierul specificat. Opţiunea -i (interactiv) solicită confirmare, -f forţează (fără confirmare) iar -r şterge recursiv tot conţinutul catalogului indicat.
  Un catalog care conţine fişiere poate fi şters complet cu comanda rm -fr numecatalog (şterge recursiv, fără confirmare)
• man nume_comandă
  Afişează pagina de manual pentru comanda indicată (cu toate opţiunile).

Compilatorul gcc

Compilatorul gcc (GNU Compiler Collection) este unul din cele mai performante compilatoare pentru limbajul C, şi e realizat în acelaşi model de distribuţie gratuită a sursei ca şi celelalte componente ale sistemului GNU/Linux.
Fişierele sursă au în mod convenţional extensia .c.

Cel mai frecvent vom compila cu comanda

gcc -Wall -o nume nume.c

Rularea programului executabil obţinut se face cu comanda

./numefişier

În general, putem specifica mai multe opţiuni de compilare: gcc opţiuni nume.c Opţiunea -std=c99 specifică folosirea standardului ISO (1999), care oferă facilităţi suplimentare faţă de versiunile anterioare.
Bibliotecile suplimentare necesare la compilare se specifică opţiunea -l urmată, fără spaţiu, de numele bibliotecii (fără prefixul lib folosit convenţional pentru biblioteci). De exemplu, pentru a compila programe cu funcţii matematice folosiţi opţiunea -lm. (Pe sistemele MacOS nu e necesară, biblioteca e găsită implicit).
Opţiunile de compilare pot fi date în orice ordine. Nu despărţim în două opţiunea -o nume intercalând alte opţiuni, ea este o singură opţiune formată din două cuvinte.
Pentru programe compuse, se indică toate fişierele sursă pe linia de comandă:
gcc opţiuni fişier1.c fişier2.c fişierN.c

Exemplu de program

#include <math.h>
#include <stdio.h>

int main(void)
{
  printf("Valoarea lui pi este: ");
  printf("%f", 2 * asin(1));
  return 0;
}

Erori de compilare

error: studio.h: No such file or directory
Compilatorul nu a găsit fişierul indicat, deoarece a fost scris cu nume eronat: nu este studio.h, ci stdio.h, de la Standard Input/Output.

error: syntax error before 'return'
Acest mesaj va apare dacă uităm să terminăm linia anterioară cu punct-virgulă. E important de reţinut că adesea cauza reală a erorii poate să se afle de fapt puţin înainte de locul în care o detectează compilatorul. Acesta indică locul presupusei erori prin numele de fişier urmat de numărul liniei sursă, de exemplu: /home/student/pi.c:8:error: ...

error: syntax error at end of input
Această eroare va fi semnalată dacă se uită acoloada închisă } şi deci fişierul se termină în mod neaşteptat.